joi, 23 decembrie 2010

Pe bune ca ... am fost cuMinte

Am descoperit o noua bucurie pe care ne-o aduce sarbatorile de iarna, cumparaturile fara motiv. Reduceri si promotii peste tot, dupa ce preturile au fost marite, dar tot parca pot arunca banii fara motiv cind pretul e scris pe eticheta galbena, sau rescris cu rosu. Luna asta n-are rost sa ma intreb de ce in ziua de salariu am ajuns acasa doar cu bonuri in portofel. Si ele reprezinta o dovada ca am muncit din greu, daca adun sumele, banii sint acolo. Anul acesta nu am aruncat amenintari niciunei "purtatoare de 38" si cu preferinte in materie de pantofi mult prea inalti pentru a putea fi purtati. Asa ca ... "dear santa" am fost si cumpatata, i-am sugerat ca nu-i vin bine si dupa i-am cumparat eu. Nu am mintit, numai pe bonul meu "dadeau bine". Poti trece acolo pe lista si altruismul meu.

Nu am amagit sexul tare fara motiv, cu exceptia unor reactii chimice, absolut necesare ambelor parti. Cuminte, bifat.

De vorbit pe la spate, nici nu trebuie sa te gindesti, i-am lasat sa plece inainte. Fair-play, bifat.

Aciditatea mi-am diluat-o putin cu un bachus sec, ocazional. Gaseste tu cuvintul bun si bifeaza-l.

Alaturi de prieteni am fost mereu, mai putin cind a murit telefonul, mi-a inghitit pisica cheia de la casa, si traficul ... o, da traficul e mereu de vina. (Pe Cristina sa n-o crezi cu traficul.) Best friend ever, bifat.

Brad am, chiar impodobit anul acesta si nu doar in partea in care il vezi, si loc sub el ... mai mult decit ai crede, cit sa incapa si vecinul ala dragut de la 4.

A ta copila, la fel de cuMinte,
Alexandra Anita
_
ps: I have cookies and egg nog. (laptele nu te incalzeste)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu