Semnan zilnic pagini scrise de momentele pe care le traim, nu este o noutate. Ne facem planuri. Ne calculam momentele fericite si le trecem o pagina la care nu se ajunge nici intr-o viata de citit. Insa gps-ul mintii noastre da de un drum inchis. Ni se ridica o bariera si se scrie titlul unui nou capitol cu ajutorul celor apropriati, putini la numar, dar al caror interes ne lasa sa stationam in alte pagini cu miros de "proaspat tiparit".
Da, cuprinsul ne minte pentru ca asteptarile sunt prea mari, pentru ca dorintele nu sunt pe masura efortului depus si intelegerii acordate, insa incepem un alt capitol pentru ca avem oameni care sa ne scrie momentele, avem posibilitatea sa rescriem traseul pe gps si avem prieteni care sa ne incarce cartusele pentru a pastra acel miros de "proaspat tiparit".
Fara prieteni nu se poate scrie o carte si lor le sunt dedicate toate paginile scrise si cele care urmeaza a fi scrise.
