miercuri, 1 septembrie 2010

Poveste de toamna: In cautarea frunzei perfecte


Mereu mi-a placut toamna. Si am mii de motive sa detronez mitul coform caruia intram acum intr-un anotimp mort. Dam timpul inapoi si ne amintim de bucuria pe care ne-o aducea toamna cind ne luam de miini parintii si mergeam sa cautam rechizite colorate cu frinturi din desenele animate pe care le urmaream cu sufletul la gura simbata si duminica dimineata. Imbracati cu hainute noi mergeam bucurosi in prima zi de scoala sa ocupam loc in prima banca si sa formam prietenii care au ramas si peste ani. Dupa ore adunam frunze in ghiozdan, care de care mai colorate, si ajungeam acasa unde mirosul de zacusca ne tinea destul de aproape de bucatarie. Ne vizitam colegii ca sa fim siguri ca putem realiza un top al celui mai bun must dupa care ne murdaream miinile cu decojitul nucilor in fata blocului. Cu mustati de must, cu miini innegrite de nuci eram atrasi in casa de mirosul placintei cu mere.

Toamna acum nu trebuie sa fie doar povara umbrelei carate in geanta. Toamna e anotimpul in care toti sintem la fel, ploaia ne spala pe toti iar lumina aurie reflectata de frunzele cazute ne lumineaza chipurile. E momentul in care petrecem mai mult timp cu noi, cautam salul gros si cartea preferata iar dupa-amiaza e minunata pe banca in parc. Jazz-ul revine in playlist, mojito e detronat, mustul revine, scortisoara da aroma din nou cafelei. Frunza ne cade direct in mina si o purtam dupa noi pina cind alta “mai perfecta” aluneca prin vint spre noi. Purtam parfum de ploaie, parfum de frunze arse si zimbete de solidaritate cind impartim umbrela. Ne amintim de zilele de scoala atunci cind ne facem carare catre serviciu printre veselia copiilor. La munca, cafeaua e salvatoare daca e bauta alaturi de colegi linga fereastra lovita de picuri de ploaie. Intilnirile cu prietenii nostri au o boemitate aparte, plimbarile nocturne devin magice si frunzele … toate sint perfecte, de la an la an, “mai perfecte”. Le punem la presat impreuna cu amintirile.
Atit de multe amintiri frumoase, cum pot fi daruite de un anotimp mort, nu numai ca e viu, e magic.

Pentru Anca ... care mi-a daruit prima mea frunza perfecta.

2 comentarii: