Magie limitata

Intelegem limitele si le depasim cu scuze idioate atunci cind ele sunt in defavoarea noastra. Iar atunci cind sunt in favoarea noastra le respectam cu strictete. Insa, ce se intampla atunci cind limitele ne sunt impuse, nu de o persoana, ci de situatii repetitive care au efect de deja vu? Sunt cumva limite impuse de constientizarea neputintei noastre de a continua si astfel trasam dead-end-uri in subconstient? Ne sabotam singuri apogeul fericirii din lipsa increderii de sine? Preferam sa credem ca am fi putut avea in schimbul unui refuz primit in urma unui efort depus? De ce sarim din liana in liana fara a o lasa sa-si termine cursul? Poate copacul in care ne va lasa e prea firav pentru a sustine greutatea noastra, sau poate e o scorbura si ne dorim sa un zbor continuu? La final nu exista decit doua optiuni: prabusirea in gol sau un loc, un copac. Alegerea sta doar in primele etape ale zborului. Insa zborul...zborul fara aripi e magic. Could you be the one?

Handcuffed muse

Finding a muse it can be amazing, in fact it is the most exquisite shape that you're life can take: only curves and no corners. It's all so smooth and delicate in those moments, the raindrops can get the meaning of sunshine and the blue in the rainbow becomes gold. A rainbow born without rain. When you'll light up like a candle burning without the need of a match, you better take a look around because you might see your muse. And eventually buy some handcuffs. They will come in hand in the majority of situations! ;;)

Inadaptati in cursa spre identitate

Carcasa e de fier, imaginea e puternica si machiajul ascunde fisurile ruginite. Cu o carcasa de cameleon adaptarea de imagine se produce cu usurinta, personajul devine actor si prin roluri interpretate mediocru poate deveni dublura oricarei piese dintr-un puzzle. Existenta sa nu depaseste etapa de rezerva care reuseste sa cladeasca vise pe ghinionul protagonistilor. Visele nu ating realitatea atunci cind cuprinsul carcasei ne se armonizeaza cu mediul.

In termeni de marketing, ambalajul vinde insa produsul nu fidelizeaza clientul. Profitul este rapid si pe termen scurt iar daca nu intervine reinventarea care sa convinga clientii dezamagiti si care sa-i atraga pe cei noi, se ajunge la faliment.

In termeni umani apare inadaptarea si dezamagirea de propria persoana. Accentul pus pe imagine este supraestimat si in urma acestui fapt am investit numai in ceea ce afisam, lasand la urma sau chiar uitand de capacitatile noastre. Vorbele, gindurile si ideile au ramas blocate intr-o etapa incipienta, chiar putin erodate de scurgera timpului si a falsei impresii bune despre sine. Impresie contrazisa de incapacitatea de a actiona in fata faptului implinit gratie carcasei bine lucrata.
Din pacate nu exista un service care sa puna in armonie forma cu fondul si singura optiune este sa fie reluati anii pierduti in care am neglijat interiorul. Asa apar regretele inadaptarii, experienta de viata si increderea in vorbele celor care nu au zis in momentul esecului celebra replica "ti-am zis eu".

Cliseele sint clisee si le-am luat ca atare, insa nu ne-am intrebat de ce au devenit clisee, din ce motiv au fost repetate la infinit si astfel nu am inteles intelepciunea ascunsa in spatele lor.

Adaptarea nu este falsa integrare in orice tip de grup, reprezinta inadaptarea acolo unde nu te regasesti ca fond si pierderea intr-o multime fie formata de majoritate fie formata de doar citeva persoane. Insa aceste putine persoane reprezinta lumea ta.

Daca inima ta bate rock, nu te polua fonic cu sunete mixate. Lasa chitara sa-ti dea ritmul vietii in care te simti fericit fara sa afisezi zimbete, daca sufletul zimbeste intr-un loc sau linga o persoana acolo e acasa.

Bineinteles ca aceste rinduri pot fi si cintate, asa: